Aflată pe primul loc în Ligue 1, la egalitate de puncte cu Montpellier (63), PSG nu vrea să mai aibă rival în sezonul viitor și pregătește o campanie de achiziții care le va face pe contracandidate să înghită în sec.
Nu mai puțin de 100 de milioane de euro îi vor pune șeicii la achiziție italianului Carlo Ancelotti pentru transferuri, iar acesta știe deja și cine va fi primul om pe care va cheltui o parte importantă din fabuloasa sumă, echivalentă cu încă o dată și jumătate valoare deficitului cluburilor din primele două ligi ale Franței.
Tehnicianul vrea să le înainteze o ofertă șefilor de la Real Madrid pentru brazilianul Kaka, fotbalist care nu mai reușește să își regăsească în Spania evoluțiile entuziasmante pe care le avea sub comanda lui Ancelotti, la AC Milan. Vestea vine cum nu se poate mai oportun pentru fotbalistul sud-american, cu atât mai mult cu cât presa spaniolă vehiculează de mai multă vreme că acesta este ultimul sezon al său la Real Madrid.
68,5 milioane de euro a plătit Real Madrid lui AC Milan pentru transferul lui Kaka, în 2009
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER